Voi începe cu o negație: nu îmi place să gătesc.

De când cu ăsta mic, nu prea am de ales. Așa că am făcut ce știu eu mai bine: o listă cu idei de mâncăruri și rețete pentru bebeluși.

Pentru că alimentele pe care le găsim acum în comerț nu mai sunt ce erau când eram eu mică, consider că e nevoie să acord o atenție specială mâncării pe care i-o servesc bebelușului meu. E mai greu să găsești mâncare sănătoasă, dar nu e imposibil. Iar aici în țară încă putem să cumpărăm alimente direct de la țărani și de la producătorii locali (ouă, lapte, brânză, legume și fructe, chiar și făină sau alte cereale).

Idei de rețete pentru bebeluși

Nu îmi place să gătesc, dar trebuie.

Lucruri noi ? Asta îmi place să fac.

Așa că am găsit o soluție de compromis care mulțumește pe toată lumea. M-am gândit că, în loc să mă vaiet, aș putea să privesc această etapă ca pe o provocare și să testez o varietate cât mai mare de rețete.

Am observat că de îndată ce am abordat subiectul dintr-un unghi diferit, bucătăria s-a transformat dintr-o corvoadă într-un laborator de experimente. 🙂 Acum să nu îți închipui că dansez de fericire când tre să gătesc, dar totuși e mai bine.

Așa am venit cu această listă cu idei de rețete pentru diversificarea la bebeluși (click pentru a o accesa).

Lista asta e o muncă în desfășurare; încerc pe cât posibil să adaug ingredientele și modul de preparare cât de repede pot, dar timpul nu e mereu prietenul meu. Cu toate acestea, mă ajută foarte mult să pescuiesc idei noi atunci când simt că nu mai știu ce aș putea să fac.

Am gătit multe preparate până acum, unele fiind un succes răsunător chiar și în rândul adulților. Altele au fost fail-uri totale. Unele sunt atât de fancy încât cu toată modestia spun că mi s-a cam dus vestea printre prieteni că îi gătesc delicatese lui Tudor 🙂

Pe listă am trecut doar ce am testat și a ieșit bun.

Înlocuitori în diversificare

Dacă stai să te gândești, la începutul diversificării bebelușul nu cunoaște noțiunea de mâncare. Nu știe ce gust ar trebui să aibă preparatele. Așadar, poate fi puțin ciudat pentru noi, adulții, să servim mâncare fără sare sau fără zahăr, pentru că gustul obținut nu e cel cu care suntem obișnuiți.

Însă, în loc să ne axăm pe a face mâncarea dulce sau sărată, putem să încercăm să o facem gustoasă.

Iar gustul se obține cu ajutorul condimentelor: anason, pătrunjel, leuștean, cimbru, mărar, tarhon, cardamom, scorțișoară, nucșoară, cuișoare, boia, vegeta, garam masala, five spices, lemongrass, curry… sunt atâtea condimente de care poți să profiți!

Câteodată, totuși, ai nevoie de ingredientele principale – și pentru că nu ai voie să le folosești, poți să le schimbi cu alternative mai sănătoase:

  • Sare – vegeta de casă fără sare
  • Zahăr – banană (sau sirop de Agave *, cartof dulce, carob, orice fruct care îndulcește deserturile poate fi înlocuitor al zahărului)
  • Cacao – pudra de roșcove (carob)
  • Prăjeli – se folosește un cubuleț de unt topit în puțină apă
  • Gelatină – Agar Agar

*siropul de Agave oferă un gust dulce mâncării, însă insist asupra faptului că gustul dulce (de zahăr) nu este necesar organismului bebelușului (nici adulților, dacă e până acolo). Personal folosesc doar banana ca îndulcitor și mi se pare suficientă.

Cum începi diversificarea la bebeluși

Diversificarea la bebeluși e o etapă importantă care trebuie tratată cu maximă seriozitate. Voi spune aici doar că nu sunt un expert în alimentație, așadar nu sunt în stare să ofer sfaturi despre diversificarea la bebeluși.

Tot ce pot să spun este că acum se recomandă începerea diversificării la 6 luni, dar nu înainte ca cel mic să stea bine în șezut.

Despre introducerea alimentelor există multe teorii. Eu am mers pe ideea că, începând de la 6 luni, stomacul copilului este pregătit pentru a digera toate alimentele. Așadar, nu mi-am făcut niciun tabel de diversificare. Am gătit mâncăruri sănătoase și sățioase, încercând să îl obișnuiesc pe cel mic cu o varietate de gusturi și texturi încă de la început.

Singura regulă pe care am urmat-o a fost să nu îi ofer bebelușului alimente sau mâncăruri care conțin sare, zahăr, prăjeli și afumături.

Mierea poate fi toxică pentru bebeluși și poate pune în pericol viața lor (un caz concret este aici).

Mai multe informații despre metoda pe care am adoptat-o vei găsi în aici. Acolo vei găsi și idei de rețete pentru bebeluși – în general rețete pentru adulți, adaptate pentru cei mici urmând regulile pe care le-am scris mai sus.

Importanța unei alimentații corecte în primii doi ani de viață

Am să te plictisesc puțin cu niște cifre, pentru a fi totul cât mai clar:

În anul de grație 2019 România ocupă locul 2 în Europa pentru obezitatea infantilă: unul din doi copii este supraponderal, iar unul din patru este obez.

Ce e mai rău este că, la copii, obezitatea este foarte greu de tratat (DA, e o boală) iar riscurile ca aceasta să afecteze sănătatea micuților sunt foarte mari. Diabet, boli cardiovasculare, creșterea colesterolului – lista e lungă. Pentru mai multe informații îți recomand acest articol. Obezitatea infantilă apare în (aproape) toate cazurile din vina părinților.

Desigur că nu e mereu posibil să eviți alimentele nesănătoase din viața copilului tău și nici nu e bine să îl crești într-o bulă. Cu toate acestea, atunci când vorbim de diversificare, stă în puterea părinților să monitorizeze atent alimentația celui mic și să îi ofere mâncăruri sănătoase, gustoase și sățioase.

De fapt, primii doi ani de viață sunt vitali pentru formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase și a unui număr sănătos de celule adipoase.

Există, în ultimii ani, un trend venit în principal de peste ocean, în care se recomandă acceptarea frumuseții oamenilor obezi. În State se organizează inclusiv concursuri de frumusețe pentru obezi. Pe rețelele de socializare există influenceri obezi care sunt mândri de faptul că sunt supraponderali. Într-adevăr, trăim într-o societate care încurajează acceptarea celuilalt așa cum este – asta nu înseamnă că obezitatea e sănătoasă, dimpotrivă. Iar un copil gras nu e un copil sănătos, chiar dacă bunica lui e mândră de obrăjorii rotofei.*

*Da, există oameni supraponderali care au probleme de sănătate, iar obezitatea survine ca urmare a acestei probleme. Dar să nu deviem de la subiect.

Ce preparate preferă bebelușul tău? Pe care le detestă? Cum ai început diversificarea? Care a fost cea mai mare provocare pe are ai întâlnit-o încercând să îl hrănești pe cel mic? Mă voi bucura foarte mult să primesc părerile tale!

(fotografie: Mircea Brânda; caligrafie: Literele Denisei)