Fustă retro Burda cu multe pense, model 109, 7/2018

Am ochit fusta asta încă de acum câteva luni bune când am văzut-o pe coperta revistei Burda. Nu aveam materialul potrivit pentru ea și nici timpul necesar să o cos, așa că a zăcut tăcută și frumoasă într-un colț al camerei de oaspeți până de curând. A fost un exercițiu excelent pentru a exersa coaserea penselor, deci dacă te interesează și pe tine, e ocazia perfectă pentru asta.

Planul meu era să o cos dintr-un tercot roz pufos cu dungi albastre ca marea și multă vreme am visat-o cusută așa…. până m-am pus să o desenez pe material. Atunci mi-am dat seama că nu sunt pregătită pentru a croi cu un material în dungi, deoarece ele trebuie potrivite la micul fix, deci trebuie să măsor și să calculez foarte bine totul. Și cum deja știu că atenția, calculele și potrivirea nu sunt neapărat punctele mele forte, am renunțat la tercot.

În schimb, aveam în dulap o grămadă de in greu, de culoarea grâului copt, superb, care a fost ieftin și de care nu mi-ar fi fost milă dacă aș fi dat-o în bară. L-am ales, deci, ca material de test, așa cum am făcut și cu pantalonii palazzo despre care am scris aici.

Alea iacta est, cum s-ar zice, și am început.

Prima oară am scos tiparul din revistă. E foarte simplu, deoarece fusta nu are buzunare, iar betelia e standard. Am desenat-o pe material conform instrucțiunilor din revistă și am adăugat câte 2cm pentru rezerve. Apoi am tăiat.

A intrat destul de mult material, mai ales că, având o circumferință atât de mare în partea de jos, nu aveam cum să o desenez pe material fără să am impresia că de fapt irosesc ce rămâne. În cele din urmă am găsit un rost și bucăților de material rămase: am făcut 11 portfarduri cu fermoar și căptușeală, pe care apoi le-am donat sau le-am oferit cadou prietenelor.

Nu te sfătuiesc să faci ca mine, care m-am bazat pe faptul că eu am mărimea 38, deci am cusut fusta pe mărimea 40 (că să fiu sigură că îmi va fi bună) – dar toate astea fără că măcar să mă măsor în talie. Se pare că a fost o idee proastă, pentru că aș fi avut nevoie de o mărime mai mare, totuși. De aceea la un moment dat a trebuit să desfac betelia și să îi atașez o completare, o bucată de material, pentru a putea să ridic fermoarul până sus iar fusta să arate bine la probă.

Ei, pentru a coase pense e foarte important să fii foarte atentă și să știi cât de cât să mergi drept cu mașina de cusut.

• Am fost foarte atentă să îndoi materialul corect și să îl prind bine cu acele de gămălie, potrivind la fix dungile față-spate.
• Am început să cos fiecare pensă de sus, inclusiv peste rezerve, unde am făcut cusătura de întărire (înainte-înapoi-înainte).
• Apoi am mers pe dunga desenată pană jos, unde NU am mai făcut cusătura de întărire, ci am ieșit de pe material și am mai cusut în gol câteva secunde.
• Am tăiat ața la o distanță de aproximativ 5cm de material și i-am făcut un nod cât mai aproape de punctul unde se termină pensa.

Inul pe care l-am folosit este un material nepretențios, ușor de manevrat și de aranjat. De aceea mi s-a părut foarte ușor să cos pensele și mi-au ieșit toate fără să trebuiască să desfac vreuna.

Odată pensele cusute, am cusut părțile din lateral ale fustei și deja mi se părea că e aproape gata.

Atașarea beteliei și fermoarului

Următorul pas era să cos betelia pe talia fustei. Aveam o bucată de material lung cât circumferința taliei mele, înalt de aproximativ 10cm, plus rezervele de 2cm de jur împrejur.

1. Am lipit întăritura pe dosul materialului.
2. Capetele beteliei trebuiau să vină în partea stângă, unde urma să cos fermoarul, deci de acolo am început să o fixez cu ace de gămălie pe talia fustei.
3. Am așezat betelia față pe față pe fustă și am însăilat-o în partea de sus, apoi am cusut.
4. Am cusut apoi rezervele capetelor spre interiorul beteliei.
5. Am îndoit betelia pe mijloc și am surfilat marginea din interior.

De aici încolo intră în scenă fermoarul. În partea stângă urma să cos fermoarul fustei. L-am prins pe rezerve pe interior, de la îndoitura beteliei și până jos pe lungimea dorită. Am cusut fermoarul.

După ce fermoarul a fost atașat, am făcut o probă în urma căreia mi-am dat seama de problema cu betelia prea scurtă; am desfăcut și am lungit betelia (a trebuit să mă folosesc și de rezerve pentru a potrivi dimensiunea fustei pe talia mea – nu degeaba îmi las eu câte 2cm peste tot 🙂 ), apoi am reatașat fermoarul.

Pentru că de ce să fie ușor când pot să mă complic. Dar măcar acum arăta bine și puteam să mă ocup mai departe de finisarea fustei.

Finisarea fustei retro din Burda 7/2018

Am călcat rezervele laterale desfăcut și apoi le-am surfilat.

Am revenit la betelie și am fixat cu ace de gămălie partea din interior, asigurându-mă că voi face cusătura fix pe cusătura exterioară. Astfel, această cusătură din interior va fi cumva ascunsă, nu se va vedea urât pe fața fustei. După ce am fixat materialul, am cusut încet și cu atenție, cu pasul mic al mașinii de cusut.

Betelia era acum cusută în întregime.

Tot ce mai rămăsese de făcut era să cos tivul din partea de jos a fustei. A fost ceva mai dificil decât mă așteptam, iar aici, dacă aveți vreun sfat, îl primesc cu plăcere:

• Am surfilat rezervele (le-am lăsat mai mari de 2cm jos) și le-am călcat spre interior.
• Le-am prins cu ace de gămălie pentru a mă asigura că materialul nu fuge când îl cos.
• Am început să cos tivul cu pasul mărunt al mașinii de cusut.

Ei, din când în când materialul se aduna la ac. Nu era pentru că ar fi fugit sub ac, deoarece am fost foarte atentă să îl fixez cum trebuie și să îl țin fixat tot timpul cât am cusut. Nu știu de ce s-a adunat așa; soluția mea pe moment a fost să cos peste gâlmele formate și așa a și rămas – nu se vede la exterior și nu deranjează la călcat.

Totuși, pe viitor aș vrea să știu care e soluția în astfel de cazuri, sau ce am făcut eu greșit de mi-a ieșit așa. Oare trebuia să pișc materialul așa cum se face atunci când cosi cercuri sau semicercuri?

Primesc orice sfat cu mare drag.

La sfârșit vă las câteva fotografii pe care le-am făcut imediat după ce am cusut aceasta fustă retro din Burda, 7/2018: