E ora 01.27am, Tudor are febră și abia a reușit să adoarmă la mine în brațe. E lesne de înțeles că probabil nu dorm la noapte.

(am început să scriu articolul acesta când era Tudor bolnav, adică acum două săptămâni)

De multe ori am impresia că nu fac nimic toată ziua, stând cu Tudor și ocupându-mă de el. Evident, el e cel mai important acum, dar uneori simt că parcă cineva îmi fură timpul, sau îl contractă, sau ceva sigur face cu el, de mie nu îmi rămâne decât exact cât să fac un duș seara și (uneori) să mă uit la un serial.

Iar în seri precum asta sunt fericită dacă ajung la baie sau reușesc să mă demachiez (de fapt stai, că nu prea mă machiez).

Se apropie și ziua în care mi se va fi terminat concediul de maternitate. Uitându-mă înapoi la ultimii doi ani, îmi dau seama că nu am făcut tocmai nimic-nimic. Doar mai puțin, mai rar.

Mai prețios, deci.

Am citit atât de puține cărți încât îmi e și rușine să le menționez. Dar hei, sunt citite, și chiar dacă ar fi fost doar una, tot ar fi fost mai bine decât deloc. Majoritatea sunt cărți despre parenting, dar am citit și istorie și beletristică.

De multe ori am preferat să zac ca o legumă pe canapea și să mă uit la seriale în loc să citesc pentru că la sfârșitul zilei creierul meu nu mai putea să proceseze nimic.

Așa că dacă la finalul zilei tu încă mai ai putere să te ocupi de business, eu personal îți spun că așa de tare nu am invidiat pe nimeni în viața mea cum te invidiez pe tine.

Am cusut. Dar despre ce am cusut am scris deja atât de mult încât nu vreau sa insist și aici.

Am ieșit în oraș cu prietenii. Mai rar ca înainte, dar la fel de fain. Grija pentru copil pune puțin în perspectivă noțiunea de timp liber și ce poți să faci cu el atunci când îl ai.

Am învățat să gătesc. De nevoie și nu de plăcere. Ziceam mai demult că preparasem câteva delicatese și eram încântată. Acum, dacă mă uit înapoi, eu consideram și budinca de chia o delicatesă, deci e clar de la ce nivel am pornit în gastronomie.

Am învățat să am răbdare. Dumnezeule, dacă este ceva ce am învățat în timpul ăsta, este să am răbdare.

Am învățat să mă impun cu calm și hotărâre. Roli zice că par scoasă din filmele cu psihopați atunci când îi spun lui Tudor, „Vai, îmi pare rău dar nu pot să te las să faci asta” pe un ton cât de poate de calm deși e mega evident că sunt o bombă cu ceas.

Sunt chiar mândră că pot să număr pe degete de câte ori mi-am pierdut cumpătul cu bietul copil, dar și el are o mare contribuție prin faptul că în general e taaaare cuminte și înțelegător.

La partea cu impunerea în fața adulților încă mai lucrez.

Am învățat să fiu mai îngăduitoare cu mine si cu ceilalți. Sunt destul de ambițioasă din fire și cred că de multe ori am cerut – direct sau indirect – asta și celor din jurul meu. Sunt și cam fixistă.

Iar asta, dragii mei, nu-i tocmai o combinație reușită.

De exemplu, urăsc lipsa punctualității. Dar de când am copil, o urăsc mai puțin.

De când cu Tudor mi s-a întâmplat și mie să nu reușesc nicicum să ajung la timp undeva. Și oricât de mult m-am simțit vinovată, mi-am dat seama că nu aș fi avut cum să fiu punctuală.

(ATTN my girlfriends: asta nu-i o scuză să întârziați când ne vedem :))

Nu am reușit să nu fiu fixistă. Asta e, nu poți fi cu toate. Așa că la noi acasă nu se pun cănile negre de cafea pe etajera de sus, toate sertarele au organizatoare, chestii din astea care îți fac pielea de găină când le auzi – da, eu le fac pe toate. Și, cumva, casa mea tot arată ca după război.

Am învățat să am grijă de pielea mea și de părul meu. Mi-am format rutine pe care le respect zi de zi, nu mai există seară să mă culc fără să îmi curăț tenul. Și, pentru prima oară de când am intrat la pubertate și până acum, pot să spun că nu mai depind de ședințele dureroase de curățare a tenului la cosmeticiană. Asta înseamnă cam… 15 ani.

În plus, sunt mult mai atentă la produsele cu care îmi spăl părul și se pare că sunt creață, cine ar fi zis?

Știu să ies din casă cu copil și bagaje în mai puțin de cinci minute și fără să scap pisica înăuntru. Ceea ce e destul de greu și, dacă nu mă crezi, o să vezi când o să ai și tu copil și pisică.

Am învățat chestii despre sănătatea copiilor și a bebelușilor, despre diversificare, despre educație, despre microbiomul intestinal, febră, tuse, intoleranțe, despre alăptare & laptele matern, creșă și câte și mai câte… Practic, pot să spun că am absolvit #ȘcoalaVieți versiunea 1.0.

Am început să scriu aici, ceea ce e o ditamai realizarea. Scriu rar, mai mult prost decât bine, dar hei, pentru prima oară în viața mea îmi place să scriu pe blogul meu.

Am pierdut 28 de kilograme. Să ținem un moment de reculegere pentru cele care nu mai sunt pe ale mele coapse, șolduri, abdomen, brațe șamd.

…….

În ultimii doi ani am stat mereu cu Tudor. Full time stay at home mum.

Credeam că voi reuși să le fac pe toate în 24 de ore fără pic de ajutor, de la gătit la curățenie, educat copil, la business.

Oh, ce inocență drăguță. 🥰

Nu am reușit nu pentru că nu am “implementat mici trucuri de creștere a eficienței” sau eu știu ce o să mai citești prin alte locuri, ci pentru că e imposibil. NU vei putea să faci și business și să crești un copil așa cum trebuie și să întreții o casă singură și în tot acest timp să arăți fresh ca o virgină înmuiată în lapte și miere.

Dacă tu reușești, bravo ție și să știi că atunci când ne-om întâlni voi face implozie de invidie și nu sunt deloc sarcastică acum.

Sigur că dacă ai o bonă, dacă ai bunici pensionați dispuși să te ajute… Altfel e. Noi nu am vrut bonă, iar din partea familiei am primit toată susținerea atât cât a fost posibil.

Acum mă bucur că nu am avut timp să le fac pe toate. Am avut timp să fac un singur lucru bine, iar acela a fost să stau cu Tudor.

Am 29 de ani. Sunt fericită că am putut să îi dedic lui, în întregime, doi ani din viața mea.

Mi se rupe dacă sună ca un clișeu.

Hashtag drama. 😊