Multă vreme a trecut de când nu am mai pus mâna pe mașina de cusut, dar luna asta mi-am luat revista Burda și am găsit un model de fustă de care m-am îndrăgostit.

În primul rând pentru că-i ușor de cusut, în al doilea rând pentru că poate fi purtată primăvara și toamna, dar merge și în zilele mai răcoroase de vară. Cu adidași sau cu sandale, cu sau fără toc, cu cizme sau ghete.

burda-august-2020-model-112-fusta-schita

Atât de mult mi-a plăcut să o cos și atât de repede a mers totul încât mă gândesc să-mi mai fac una din același material, însă o altă culoare (galben muștar). Am realizat modelul 112 din Burda 08/2020 în două zile.

Ieri am scos tiparul, am tăiat bucățile de material și am însăilat piesele față-spate pentru a vedea dacă am scos mărimea potrivită (pentru că am avut surprize neplăcute în trecut).

 

Azi am finisat totul, am adăguat fermoarul, am pus beteliile și năstureii și gata a fost. Și imediat după ce a fost gata i-am făcut poze, pentru că cine mai are răbdare să o calce înainte…?

Iar acum mă pregătesc să merg după Tudor la creșă și ghici ce-o să port. 🙂

fusta-burda-08-2020-112