În ianuarie 2021 se împlinește un an de când fac parte dintr-o asociație non-profit.

Este pentru prima oară când fac voluntariat pe bune, nu pentru că nu aș fi vrut să fac și înainte (am mai participat și la alte campanii în trecut) ci pentru că acum, în sfârșit, am găsit un proiect care mă ambiționează să învăț lucruri noi, să devin mai bună în ceea ce fac și în același timp să ajut. Am descoperit în sfârșit mediul în care am libertatea de a încerca lucruri noi, un loc în care pot să fiu pasionată cu adevărat de ceva – ceea ce mie mi se întâmplă rar, rar.

Mai jos las câteva lucruri pe care le-am învățat din voluntariat.

Nu există idei proaste

De fapt, ele există, doar că până nu le treci prin sita colegilor voluntari, nu ai de unde să știi dacă sunt proaste sau nu. Mie-mi vin aproape zilnic una-două idei, unele mi se par geniale și nu-s, altele mi se par jenante și – ce să vezi – nu-s. Am învățat să nu-mi fie rușine să le spun pe toate așa cum îmi vin și împreună cu colegii să le analizăm și să decidem în ce categorie le băgăm.

P.S.: 80% din ele-s idei proaste, but hey I am trying.

Voluntariatul îmi dă această libertate de a gândi dincolo de limite și mă mai scoate puțin din monotonia job-ului.

Nu trebuie să fie totul perfect planificat

Ai o idee? A trecut prin sita celorlalți voluntari care au votat DA pentru ea? Cool, cool, cool, go for it!

Pentru mine, o campanie egal pregătiri cu luni înainte, crearea conținutului, setarea așteptărilor, evaluarea bugetului, alegerea echipei, crearea unui plan de postări șamd. Toate trebuie pregătite din timp, însă nu și aici.

Aici ai o idee, o implementezi rapid și monitorizezi rezultatele, apoi o îmbunătățești. O lansezi să vezi dacă merge și apoi vezi dacă are rost să continui sau nu. Totul e la foc automat.

Să vezi cum eram de șocată când am început vountariatul și colegii spuneau „hai să lansăm o campanie” și eu ziceam „hai, vom avea nevoie de…” și vedeam aproape instant postările publicate.

Vai, inimă! Dar ce blasfemie e asta? Dar nu avem noi identitate vizuală? Dar nu avem un copy editat și răs-editat și din nou editat? A fost aprobat de CEO? Nununu, trebuie făcută masă rotundă așa cum se face la multinaționale, că eu știu cum se face și nu faceți bine.

Intram în hiperventilație și-mi îngheța creierul.

Din fire sunt o persoană foarte așezată, să zic așa. Pentru mine, lucrurile se fac într-un anumit fel și orice fel e diferit de felul meu este o durere la inimioară. De când cu voluntariatul, învăț zi de zi că există și alte definiții pentru perfect. Ne adaptăm din mers, iar campaniile cele mai de succes sunt cele care vin din zbor.

Sincer, mă scoate din zona de confort și cam aveam nevoie de așa ceva.

Învăț constant lucruri noi din toate domeniile…

Mi-am depășit multe limite de când fac voluntariat în acest proiect. De la a răspunde la telefon atunci când știu că nu ar trebui să mă sune nimeni (da, există posibilitatea ca înainte să nu fi răspuns chiar dacă aveam numărul salvat în memorie), până la a publica anunțuri pe un grup public pe Facebook și a accepta că zeci sau sute de persoane vor distribui acea postare iar numele meu va fi acolo văzut de zeci de mii de oameni. De la a face un live într-un grup cu peste 200.000 de oameni și până la a trimite emailuri pentru sponsorizări, le-am făcut pe toate.

Asta după ce, atunci când am intrat în horă am zis că fac și eu doo-tri texte și le publică altcineva pentru mine. Am făcut de atunci multe lucruri pe care le știam doar din teorie însă nu le implementasem niciodată. Mi-am dat seama că e foarte mișto să faci lucrurile alea.

Descoperi o lume întreagă atunci când ieși din zona de confort și pentru mine a fost o revelație lucrul acesta.

…însă e OK că nu le știu pe toate

Fiecare voluntar aduce cu sine un set de cunoștințe/informații/know-how utile echipei. Eu știu puțin copy, altul știe enorm de mult marketing, altul e contabil și uite așa se formează o echipă de oameni care alcătuiesc creierul oricărei companii – cu diferența că aici totul e non-profit, oamenii-s mai chill și mai binevoitori și mai veseli și mai prietenoși. Sunt dispuși să te învețe ce știu și sunt dispusă să îi învăț ce știu.

O mare frustrare de-a mea – în general – este că alții știu mai multe ca mine. De fapt nu că știu ei mai multe ca mine, ci că nu știu eu suficient de multe. Ia uite la ăla ce fain vorbește în public, eu de ce nu-s public speaking expert? Sau ia uite la tipa asta ce fain știe să negocieze un contract, eu de ce nu-s maestra negocierilor? Sau tipa aialaltă care are ideile alea bestiale despre campanii, eu de ce nu m-am gândit la ele? Sau tipa aia care știe să facă design-uri așa faine, eu de ce nu știu?

Girl, chill. E loc pentru toți sub soare și nu tre să fii tu zâna zânelor.

Lucrez la orice oră din zi sau noapte

Citiți aceste rânduri scrise de o femeie care aproape toată viața ei a lucrat de pe un calculator cu minim două monitoare într-un interval orar haotic gen de la 8 dimineața la 8-9-10 seara, but who counts?

Acum mă văd mai mereu cu telefonul în mână butonând și lucrând, ceea ce pentru mine este devastator, îmi creează anxietate și mă face să mă simt vinovată că toată ziua-s cu ochii-n ecran. Însă este cam singura modalitate care îmi permite să lucrez în pandemie în timp ce stăm cu un copil de 2.5 ani acasă, un copil cu care trebuie să te joci non-stop pentru că nu știe să stea singur nici zece minute.

Nu aș fi putut să fac asta dacă lucram pentru orice alt client, însă voluntariatul m-a ajutat să mă simt utilă din punct de vedere profesional și în această perioadă extra nasoală.

Bullying-ul online e real și afectează tare de tot

Bullying-ul afectează mai mult decât credeam. Răutățile gratuite aruncate în spațiul public, jignirile și lipsa de respect față de interlocutor (chiar dacă acesta este doar o poză de profil pe un canal social media) mă sperie.

Mă sperie, mă bulversează, mă șochează.

Nemulțumirea exprimată în cel mai jignitor mod posibil, acuzele nefondate, amenințările SAU FOLOSIREA EXCESIVĂ DE CAPS ȘI !!!!!!!!!!!! m-au adus de multe ori la marginea disperării.

Uneori am avut nevoie de o pauză pentru că totul părea prea mult de gestionat. Voiam să plec, să-mi bag capul sub perină și să mă fac că nu exist.

Este extrem de obositor, extrem de plin de satisfacții

Voluntariatul nu se face ca să dea bine în CV, ci se face în primul rând pentru tine. Da, am zis-o.

Se face în primul rând pentru tine, abia apoi pentru orice altceva, chiar și pentru cauza în sine.

Există o teorie conform căreia faci bine pentru că te face pe tine să te simți bine. Altruismul vine din egoism, cum ar fi. Este același motiv pentru care unora dintre noi ne place să cumpărăm cadouri pentru cineva drag – o facem pentru că în primul rând ne face pe noi fericiți la gândul că vom face pe altcineva fericit.

Do I make any sense?

Voluntariatul, atunci când îl faci cu pasiune, te împlinește. Oamenii care-s voluntari alături de tine te fac fericit. Vrei să ajuți pentru că te face fericit. Și starea asta de fericire și bunătate dintre voluntari creează un mediu plăcut în care îți dorești să fii.

Mă face să-mi reevaluez prezența online

Mă gândesc de 10x când postez ceva online, deși dacă te uiți la câte postări am în grup ai zice că nu gândesc în general :))

Dar serios. Setările alea de privacy de la Facebook? Le folosesc pe toate și știu foarte bine ce postări sunt publice și ce postări sunt doar pentru prieteni. Postările în feed? S-au rărit. Articolele pe blog? Le evaluez și reevaluez în mod regulat.

E ciudat să simți că asupra ta sunt ațintiți sute de mii de ochi, iar mișcările tale sunt urmărite peste tot. Primesc cereri de prietenie de la sute de oameni, atât de multe încât nu mai știu pe cine cunosc pe bune și cine e acolo din curiozitate. Întotdeauna voi păstra un soi de „viață personală” (dacă o pot numi așa) pe profilul personal de Facebook și întotdeauna voi alege cu grijă oamenii care intră în lista de prieteni.

Mă ajută să mă înțeleg mai bine

Care sunt lucrurile care mă motivează? Care sunt lucrurile care îmi plac cu adevărat? De ce vreau să fac parte din acest proiect și de ce o fac cu o pasiune mai mare decât până acum? De ce sunt mai binevoitoare, mai deschisă, mai zâmbitoare aici și nu altundeva? De ce simțeam înainte că mă plafonez? Care sunt lucrurile pe care le-am învățat din această experiență? Care sunt lucrurile pe care vreau să le învăț în continuare? Ce mă ambiționează și de ce?

Toate sunt întrebări pe care mi le pun. La unele nu am încă un răspuns, însă simt că ceea ce fac acum mă ajută să îmi explic mai bine multe dintre de ce-urile astea.

Este ca o oglindă pe care cineva mi-a pus-o în față, iar eu am început să-mi descopăr unele trăsături care înainte îmi erau invizibile.