Ce am mai cusut: Pantaloni Palazzo, Burda 115, 3/2017

Mă îndoiesc că mai e cineva pe lumea asta care nu știe că eu cos… prost. Dar cos. Am o colecție impresionantă de reviste de croitorie pentru cineva care pune mâna pe mașina de cusut o dată pe an.

Cel mai recent proiect e o pereche de pantaloni palazzo din revista Burda. Am să povestesc aici cum a decurs toată experiența cu cusutul pantalonilor pentru că i-am realizat pe un material de test. Urmează să repet figura cu un material mai fluid și mai subțire și, implicit, mai dificil de manevrat. Yay.

Am ales modelul 115 A, B din revista Burda, 3/2017. Modelul acesta are grad de dificultate două buline, deci teoretic e ușor de realizat.

Bun. Acum, cine cunoaște revista Burda știe cât de tâmpite sunt unele instrucțiuni. Pe astea le-am înțeles în proporție de 80%, iar unde nu am înțeles am pus de la mine. Ceea ce înseamnă că am făcut câteva greșeli. La una din ele am suduit atât de groaznic, încât nu pot să reproduc ce am zis. Recunosc. Csf. Am să vă arăt exact momentul când s-a întâmplat.

Când am ales acest model am început prin a-l căuta pe net să văd dacă l-a mai realizat cineva. Sunt câteva site-uri unde am găsit pantalonii gata cusuți, însă n-am găsit niciun articol în care să se explice pas cu pas cum au fost realizați, ce probleme au întâmpinat cusătoresele etc.

Mă încumet eu. Înainte de a începe:

• Am ales un material din care am realizat mai demult un set de garnituri de pat. Mi-a rămas destul de mult, a fost ieftin, se coase ușor, așa că l-am făcut calul meu de bătaie.
• Am omis complet pasul în care trebuie să mă măsor. Înainte de sarcină aveam măsura 38, acum am câteva kg în plus deci am decis de comun acord cu mine că merg pe măsura 40. In revista cu instrucțiuni de coasere vei găsi și sfaturi despre cum poți să îți iei măsurile și cum să alegi mărimea potrivită pentru tine.
• Scoaterea tiparului este destul de straightforward, pe foaia cu tipare se găsește ușor și se scoate ușor.

Sfat util: În Oradea am găsit hârtie pentru tipare la o papetărie de lângă Podul Centenarului, chiar cum intri pe str Călărașilor venind dinspre primărie.

Copierea tiparului pe material

Tiparele Burda nu au rezerve pentru cusături, așa că trebuie mereu să îți lași rezerve. Eu sunt disperată să nu cos strâmb, așa că rezervele mele sunt cam de 2cm but that is just me. Poți liniștit să lași doar 1 sau 1.5cm dacă ai încredere că ai mână bună.

Eu îmi desenez tiparul pe material cu un pix. Știu că nu e recomandat, dar până acum mereu a ieșit la spălat. Am încercat și alte metode, dar toate mă scot din sărite. Data viitoare testez cariocile lavabile.

Sfat util: dacă nu ai cretă de croitorie și nu vrei să folosești creion sau pix, poți să folosești resturi de săpun solid. Se spală ușor cu apă și e foarte ușor de folosit, înlocuind cu succes creta pe materialele mai închise la culoare.

Așadar, am copiat tiparul pe hârtia de tipar, am pus hârtia pe material urmând instrucțiunile din revistă, am lăsat loc pentru rezerve, am verificat de trei ori să fie totul ok și apoi am tăiat.

Sfat util: Când am tăiat pantalonul pe lungime, am lăsat cam 10-12cm în plus în partea de jos. M-am gândit că eu sunt mai girafă de felul meu, deci e posibil să îmi fie scurți dacă mă iau doar după tipar. Scurți nu au fost, dar a ieșit un tiv de-li-ci-os pentru că am îndoit materialul în două la interior. N-a mai trebuit să surfilez marginea de jos a materialului și am reușit să fac un tiv înalt care arată demențial dacă ma întrebi pe mine. Poate există un nume pentru ce am făcut eu, cred că ăsta-i un fel de tiv mai special, dar nu știu cum se numește.

Coaserea modelului Burda 115 A, B, 3/2017

Am început prin a coase pensele de pe părțile din spate și cutele de pe părțile din față.

Am atașat partea din față a buzunarului (piesa 22) la partea din față a pantalonilor unde era marcată deschizătura pentru buzunar. Am pus materialul față pe față. Am cusut.

*aici ar fi trebuit sa fie o poză, dar nu am făcut-o – încă încerc să îmi dau seama in ce moment e bine să fotografiez*

Am întors apoi piesa la interiorul pantalonilor.

Peste piesa 22 am atașat piesa 23 (partea din spate a buzunarului), pe care am cusut-o lăsând liberă zona unde urmează să fie deschizătura buzunarului.

Am repetat pașii la celălalt crac, atașând buzunarul.

Observație: data viitoare voi surfila buzunarele înainte de a le coase pe pantaloni, altfel nu mai apuc să o fac cum trebuie.

Altă observație: când buzunarele au fost gata mi-am dat seama că ar fi putut să fie mai adânci. E ok dacă doar îmi țin mâinile în buzunar, dar telefon, chei și altele riscă să fie pierdute.

Încă una: Se cos întâi marginile din partea de jos și abia apoi se coase buzunarul pe fața pantalonului. Am observat că e mai simplu așa.

După ce am cusut buzunarele, am unit părțile din față ale pantalonului cu cele din spate. În acest moment aveam doi craci cu buzunare. Am probat. A trebuit să ajustez puțin. Am măsurat, buzunarele aveau 6cm la talie, m-am asigurat că sunt egale atât în dreapta cât și în stânga.

*aici iar ar fi trebuit poză, dar sincer aveam mâinile ocupate și oricum tot ce s-ar fi văzut ar fi fost doi craci si chiloții mei – deci mai bine nu*

În acest moment mi-a venit să mă pup de mândră că încă nu făcusem nicio greșeală. Am verificat încă o dată numărul de buline al nivelului de dificultate – două – și m-am bucurat mai puțin, că mi-am dat seama că-i model ușor. Dacă mai și greșesc, mai bine mă las de meserie.

Am unit apoi cei doi craci (gotta love this word) pe mijloc.

Aproape gata, eh?

Strike one

În acest moment instrucțiunile devin complicate pentru mine. Ar trebui să atașez betelia, ar trebui să atașez și să cos fermoarul?

You don’t know.

Improvizez. Cos fermoarul pe partea stângă a pantalonului înainte de a coase betelia.

Am ales un fermoar de 20cm, îl fixez pe pantalon astfel încât nu îmi mai ajunge să închidă și betelia. That is totally fine, Marieta, îmi spun, promițându-mi că voi coase un nasture la betelie when the time comes.

Așa că foarte flowery-powery atașez fermoarul. Strâmb, cum cos eu toate fermoarele. Între timp îmi promit și că o să învăț să cos corect un fermoar la următoarea pereche de pantaloni, care o să fie pe bune, nu de probă. Pentru ăștia merge și așa.

Strike two

Am craci, am buzunare, am fermoar. Mai lipsește betelia și gata.

• Eu: Hai că n-o fo rău. Easy peasy.
• Burda: Hold my scissors.

Bucățile 25 și 26 de pe tipar formează împreună betelia. În revistă scrie care-i pentru fața și care-i pentru spatele pantalonilor.  Dar pentru proști (as in, moi) nu scrie care-i partea de sus și care-i partea de jos.  Și, evident, inversez părțile.

Încerc să le cos pe pantaloni. Materialul e prea scurt.

• Eu: E ok, I can do this.

Măsor încă o dată dimensiunea părților față și spate a beteliei și le compar cu tiparul. Sunt corecte.

Încă o dată încerc să atașez betelia la pantaloni.

Nu ajunge materialul. Îmi lipsesc vreo 4cm în ambele părți.

Și pentru că de obicei atenția și concentrarea nu sunt prietenele mele, mă gândesc că precis o fi vina mea, n-am tăiat eu bine, n-am măsurat eu bine, ceva am făcut.

Back to the drawing board. Mai aveam material, așa că tai încă un set pentru betelie, de data aceasta adaug 4cm la ambele părți, față și spate.

Se impute treaba

Revin la pantaloni. Însăilez betelia față pe partea din față a pantalonilor.

Îmi ies FUCKING 4CM ÎN PLUS HOW ON FUCKING EARTH DID THIS HAPPEN?

Mai măsor o dată. Yep, 4 cm în plus.

Iau înapoi primul set de decupaje, le fixez pe pantaloni ȘI ÎMI IES 4CM ÎN MINUS HOOOOOWWWWWW?

Desigur, la momentul respectiv, nu știam că atașasem greșit betelia (cu cracii în sus, cum ar veni) și că ar fi trebuit să o pun invers și toată ordinea lumii ar fi fost restaurată.

Bon, mergem inainte cu partea care are 4cm în plus, că mai bine să ai de unde să tai decât să n-ai. O cos pe pantalon.

Între timp îmi vine ideea genială că dacă tot e mai lungă betelia, voi putea numai bine să să pun capse in loc de nasture, cum mă gândisem inițial. Tot răul spre bine.

Unesc toate părțile beteliei, tai rezervele de sus, o închid pe pantaloni la interior.

ARATĂ SUPER.

Probez.

Dincolo de faptul că trebuie să îmi dau seama unde am greșit, mă gândesc cu oroare că am cusut cu pasul 8, care e cea mai măruntă cusătură a mașinii mele de cusut, și că va trebui să desfac toată motherfucking betelia ca să repar.

În momentul ăsta nici nu-mi mai pasă unde e greșeala, îmi e rău. Dacă ai descusut vreodată ceva ce ai cusut, știi că ți se face rău când îți dai seama ce urmează. It is not even funny.

Salvarea a fost un grup de croitorie unde am intrebat care-i baiu. Doamnele, care sunt foarte pricepute – spre deosebire de subsemnata – îmi explică.

Îmi dau seama ce proastă sunt, adică e CLAR ce parte ar trebui să fie sus și ce parte jos.

Am inversat tot, am recusut. Am păstrat tot bucățile mai lungi de material pentru că voiam să pun capse, deci era mai ok așa.

N-are rost să spun că de data asta iese cum trebuie.

• Eu: De ce, Marieto, n-ai putut fi tu atentă din prima?
• Tot eu: Lasă, Marieto, că măcar acuma știi cum se face. Doar de aia îi faci pe ăștia de probă, să știi data viitoare.
• Tot eu: Aha, wanna bet?

Am refăcut betelia, am închis tot, și au ieșit minunăție de pantaloni. I love them. Nu am apucat sa ii pozez asa mai Instagram worthy, dar las mai jos câteva fotografii foarte raw pentru a va face o idee despre ce am muncit eu săptămâna asta… Sunt atât de entuziasmată încât abia aștept să vi-i arăt! 🙂

Si daca va intrebati cum de am timp si pentru asta, va rog sa observati haosul in stare pura din casa mea. Si nici macar nu ma oftic.

Ce se poate îmbunătăți:

• Musai fermoarul cusut calumea.
• Azi i-am purtat toată amiaza și am simțit că ar trebui mutat turul mai jos, uneori deranjează.
• Am prins capsele, dar nu sunt de calitate, așa că una din ele a cedat la prima utilizare.
• Surfilarea trebuie realizata înainte de a pune betelia, altfel nu se poate surfila corect.

Ei, acum planul e sa ma apuc de materialul pregatit special pentru acesti pantaloni palazzo, si sa-i fac frumosi frumosi. Revin cu foto!