Mi-am dat seama că fiecare mamă are câte-o obsesie (minim una) cu privire la copilul său, dar pe care nici în ruptul capului nu o recunoaște, încă se mai și supără dacă îi spui ceva legat de asta.

Evident, subsemnata nu face excepție. Micul fix în cazul meu era somnul bebelușului, cu un accent foarte mare asupra duratei acestuia.

Îmi intrase mie în cap că un nou-născut TREBUIE să doarmă câte 3-4 ore legate la un somn. Ei bine, Tudor n-a fost niciodată unul care să nu doarmă noaptea, dar ziua… cu totul altă poveste.

Așadar, dacă eu știam că trebuie să doarmă trei ore, iar el dormea două ore și 50 de minute, vaivaivai. Cât n-am plâns eu că dormea cu cinci minute mai puțin! Dar cât n-am plâns mai apoi, că dormea somnuri de câte 20 de minute, maxim 25! Dumnezeule mare, și cine m-a pus pe mine să citesc cărți despre psihologia bebelușului și creșterea copiilor și cine și de ce a inventat Google Search, unde toți părinții disperați caută soluții în inima nopții la probleme care (în cele mai multe cazuri) nu există.

În unele zile mă stresam că mi se părea că nu mănâncă atât cât trebuie sau ce trebuie. Îl comparam mereu cu ce vedeam la alte mame din jurul meu sau pe Facebook și mi se părea că dincolo iarba-i mai verde.

Când-colo, ce să vezi, de îndată ce m-am deșteptat că de fapt eu eram aia cu pitici pe creier, am lăsat toate prostiile astea deoparte (a rămas, momentan, stresul cu creșa, despre care am scris aici) și mi-am dat seama că totul e foarte ușor și frumos și că am un copil cuminte care doarme și mănâncă și se dezvoltă foarte fain pe toate planurile.

Am o prietenă al cărei mic fix este să adoarmă copilul singur în pat. Evident, ăla mic nici nu se stresează de ce vrea mamă-sa și adoarme fix cum îi place lui.

Unele-s fixate să le citească cât mai mult, altele să îi dea la lecții de pian de la un an.

Eu tot spun că ne e mai greu nouă mamelor decât copiilor, că noi ne stresăm, naiba știe de ce.

Care e fixul tău? 🙂