Dacă ești în căutarea unor idei de cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani, am pregătit o listă care sper să îți fie utilă.
Ți le prezint mai jos, dar dacă ai alte idei sau recomandări te rog să le lași într-un comentariu. Eu sunt mereu în căutare de activități noi!
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani care dezvoltă imaginația
Cărți cu povești, cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani
Nu dai greș niciodată cu o carte cu povești. Am ajuns la concluzia că ilustrațiile sund secundare felului în care redai povestea micuțului „cititor”. Așadar, atenție la intonație, mimică, gesturi.
La această vârstă ai nevoie de cărți care să aibă multe, multe imagini cât mai atractive, însă copilul a trecut deja de faza în care era atras de ilustrații simple (cum sunt, de exemplu, cărțile Usborne „That’s not my…”).
Ce i-a plăcut mult lui Tudor până acum: Motanul Încălțat, Scufița Roșie, Cei Trei Purceluși, Micul Prinț.
Planul meu era să fac un abonament la bibliotecă și să testăm tone și tone de povești, dar cu pandemia nu am mai ajuns. În plus, mi se pare riscant să împrumutăm cărți dacă încă există riscul să fie rupte, mototolite, călcate, îndoite etc.
Așa că de Moș Crăciun Tudor va primi următoarele titluri, toate luate de la Cair Paravel:
- Ultima stație de pe Strada Pieței, Matt de la Pena
- În bucătăria de noapte, Maurice Sendak
- Poveste muzicală de Crăciun, Cristina Andone
- Noapte bună, noapte bună, șantier sub clar de lună, Sherri Duskey Rinker
- Muzicanții din Bremen, adaptare după Frații Grimm
- Cel mai fain uriaș din oraș, Julia Donaldson
- Rățușca cea urâtă, Hans Christian Andersen
- Cartea cu Apolodor, Gellu Naum – pentru că au început să îi placă rimele
Poate te interesează și aceste activități cu orez de făcut indiferent de vreme, în casă sau afară, cu copii de la 1-5 ani.
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: un whiteboard cu markere
Tudor desenează enorm. De când are whiteboard, desenează non-stop. Cu markere în trei culori, tot ce trebuie să fac atunci când e plictisit este să îi dau tabla și să îl supraveghez să nu deseneze în afara ei (Roli does not appreciate it when he does).
Așa am început să jucăm și X și O și acum îmi cere tabla să „facă linie.”
Este un cadou ieftin pentru copii de 2 sau 3 ani și îl va ține ocupat pe cel mic minute în șir. În plus, poți să folosești whiteboard-ul pentru a lăsa mesaje drăguțe pentru tati dimineața, cum ar fi „Ai început să sforăi înainte să adorm eu.”
P.S: Petele de markere ies super rapid cu dezinfectant de mâini.
Whiteboard-ul este doar o variantă, dar există multe tipuri de tăblițe pe care poți să le oferi cadou copiilor de 2 sau 3 ani. De exemplu, este această tabla 4 în 1 Egmont.
Citește despre cele mai frumoase locuri din oraș pe care le poți vizita cu copilul tău.
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: Plastilină și forme pentru plastilină
E o idee de cadou pentru copii de 2-3 ani care niciodată nu dă greș. Dacă dorești să realizezi plastilina acasă din ingredientele pe care le ai în bucătărie, dă click aici să vezi rețeta de playdough.
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: Cărți de desenat și carioci/creioane/acuarele
Se găsesc un infinit de cărți de desenat și o varietate cel puțin la fel de mare de instrumente de colorat. Fie că alegi un bloc de desen simplu sau o cărticică de desenat dintr-un magazin ori o carte de desenat cu apă de la Usborne, copilul va fi încântat.
Dacă ai un copil interesat de desen sau pictură, poți să citești și acest articol care include idei de desen și pictură pe diferite suprafețe.
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: Personaje pentru teatru de păpuși & teatrul umbrelor
Acestea sunt personajele noastre. Sunt destul de folosite, așa că-s jegoase deja. Tudor nu e cel mai pasionat de animăluțe, însă mi-am dorit să le cunoască, așa că, împreună cu harta Momki despre care am scris aici am reușit să facem diferite scenete distractive.
Este un super cadou pentru copii de 2 sau 3 ani cărora le plac animalele și, desigur, personajele nu trebuie să se limiteze doar la animale. Vei găsi o mulțime de idei de personaje!
În ceea ce privește teatrul de umbre, am găsit aici câteva personaje foarte drăguțe de la Moulin Roty, însă cred că ar fi foarte distractiv să le realizezi chiar tu împreună cu cel mic: printezi câteva forme, le lipești pe bețe de frigărui și dai drumul distracției!
Am găsit aici un articol foarte util despre cum poți să construiești un teatru de umbre la tine acasă.
Și dacă ai un mic actor în devenire, îi poți încuraja pasiunea oferindu-i scena perfectă pentru teatrul de păpuși de acasă. Mie îmi place cea de aici., cu toate că sunt de părere că o scenă se poate realiza super ușor și acasă dintr-o cutie de carton și puțină imaginație.
Descoperă 90 de idei de activități pe care le poți face acasă împreună cu un toddler. Ajută la crearea unei rutine și te scapă din impas când rămâi fără idei!
Lanterna cu povești: diafilme moderne, cadouri pentru copii de 2-3 ani
Am fost super încântată să descopăr diafilmele copilăriei mele sub o formă mai modernă, a unei lanterne. Teama mea a fost că, după ce vede toate diapozitivele din lanternă, copilul se va plictisi. Însă lanternele de la Moulin Roti au trei seturi de diapozitive și ai posibilitatea de a achiziționa discurile și separat, adică ai într-o lanternă câteva ore de depănat povești.
Și dacă îți dorești să organizezi seri magice acasă, iată cum poți să transformi telefonul într-un videoproiector și să vă uitați împreună la cele mai frumoase povești:
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani care încurajează independența copilului
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: Un set de oale de bucătărie, șorț și mănuși
Recomand acest set de oale de la Ikea și acest set de ustensile tot de la Ikea. Le are și Tudor și se joacă cu ele în mod regulat. Uneori gătim pe bune în ele, de aceea e minunat că sunt realizate din aceleași materiale ca „oalele pentru oameni mari”.
Tot de la Ikea recomand bucătăria de jucărie, legumele și fructele.
Șorțulețul, mănușile și alte accesorii se pot achiziționa online, sau cu siguranță le poți face chiar tu dacă ai o mașină de cusut acasă. 🙂
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: O pușculiță
Planul meu cu Tudor când i-am oferit o pușculită drept cadou la doi ani era să îl învăț să își scoată bani din ea atunci când vrea să meargă la Profi să-și ia mingi din aparate. Știți cu siguranță la ce mă refer, acele aparate în care bagi o tonă de bani pentru o mingiuță din plastic sau silicon care valorează vreo 20 de bani și umple inima copilului de bucurie.
Fast forward pandemie, așa că nu l-am mai dus așa de des la Profi, însă bănuții se tot adună în pușculiță, îi sortăm pe mărimi și culori, îi numărăm, construim turnuri cu ei etc.
Ne mai jucăm și de-a mersul la supermarket. El are un coșuleț în care pune diverse cumpărături și eu sunt casierul. Trebuie să îmi plătească cu bănuți. Astfel exersează numerele până la zece și învață că orice produs trebuie plătit.
În concluzie, cred că o pușculiță la această vârstă este un cadou minunat pentru copiii de doi sau trei ani.
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: Set pentru curățenie
Cine gătește trebuie să și curețe! 🙂 La 2-3- ani copiii sunt la vârsta la care abia așteaptă să dea o mână de ajutor. Tudor îmi ia aspiratorul electric din mână și vânează toate firmiturile din casă, îmi ține fărașul atunci când mătur și se asigură că întreaga bucătărie e ștearsă bine-bine de tot cu laveta.
De aceea cred că un set pentru curățenie e o idee minunată de cadou pentru copii de 2 sau 3 ani. Din nou, recomandarea mea este ca acesta să fie cât mai apropiat de obiectele folosite de adulți. Jucăriile din plastic nu îi ajută să te ajute și în curând vor fi uitate într-un colț din casă. Vei crede că ideea acestui joc este inutilă, când de fapt „ustensilele” sunt.
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani pentru descoperirea lumii
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: Răspundel Istețel
Ioana Chicet Macoveiciuc (Prințesa Urbană) are un filmuleț care explică foarte clar de ce aceste cărți sunt extraordinar de mișto pentru copiii de doi sau trei ani.
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: Un set de grădinărit
Le poți achiziționa din magazine, cauți aceste cuvinte pe Google și vei găsi o mulțime de rezultate. Sfatul meu este să cauți unelte cât mai apropiate de cele reale, dar pe dimensiunea celor mici. Evită obiectele din plastic moale sau cele care nu rezistă la săpături „pe bune”.
Dacă vrei să oferi ceva cu adevărat special, adaugă și câteva semințe de flori sau bulbi și un ghiveci cu pământ. Este o minunată idee de cadou pentru copii de 3 ani pentru că este vârsta la care deja își amintesc activitățile pe care le fac acum chiar și peste câteva zile, o săptămână sau chiar mai mult.
Asta înseamnă că va observa încolțirea plantei și apoi dezvoltarea sa și își va aminti că a plantat în ghiveci doar o sămânță. Învață despre răbdare, natură, responsabilitatea de a îngriji o plantă, viață. Într-o lume în care totul este instant gratification, cred că acesta este un bun exercițiu al răbdării.
Eu am găsit la Jumbo semințe de grâu care arată așa și sunt super pentru a completa setul de grădinărit al micului explorator. Copilul poate să ude zilnic părul personajului pentru a obseva cum acesta crește:
O vizită la Zoo împreună cu Animalium, sau altă carte despre animale
Am mai scris despre Zoo într-un articol în care sugeram idei de plimbări prin oraș cu copii de un an.
Acum, că al meu copil e ceva mai mare, aș putea să fac excursia la zoo ceva mai interesantă. Cu ajutorul cărții Animalium, îi pot arăta animalele și îi pot cere să le recunoască. Apoi, când le-am găsit (de exemplu, ursul, leul, vulpea etc) îi pot arăta ilustrațiile din carte și îi pot da câteva informații despre acel animal.
La 2.5 ani Tudor e încă mic pentru a înțelege toate informațiile din această carte, însă ilustrațiile sunt foarte frumoase iar informația poate fi ușor adaptată și pentru copii de 2-3 ani fiind în același timp interesantă și pentru adulți.
Desigur că poți să folosești orice carte cu animale. Vedeta la acest cadou pentru copii de 2 sau 3 ani este excursia la Zoo și timpul de calitate pe care copilul îl va petrece alături de tine! 🙂
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: Un set pentru viitorii doctori și asistenți medicali
Dacă copilul tău e pasionat de medicină, o idee bună de cadou pentru copil de 2-3 ani este un set pentru joaca de-a doctorul. Noi avem de la buni pacientul zero numit Gheorghiță. Pe Gheorghiță facem toate experimentele, iar mare parte din setul lui Tudor este completat în timp: termometru, siringă, periuță de dinți, penseta etc.
Tudor adoră să aibă grijă de pacienți, care sunt, în general, mașini. Chiar și ambulanța Florence s-a îmbolnăvit odată și zău că nu știu cine a dus-o la spital; noroc cu domnu’ doctor T.
O lupă e o idee de cadou pentru 2-3 ani
Da, o lupă care îl va ajuta să descopere lumea, să mărească imaginile din cărți și să studieze insecte, gândaci, râme și toate vietățile pământului.
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani care stimulează inteligența
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: Jocuri de memorie
Mr Tumble de mai sus este o jucărie din UK primită în dar și ale cărei ilustrații îmi sunt foarte dragi.
La noi se găsesc multe jocuri de memorie asemănătoare care pot fi oferite drept cadou pentru copiii de doi sau trei ani. Important este să aibă ilustrații sau fotografii cu lucrurile care îl pasionează pe cel mic.
În cazul nostru, ar fi fost ideal să fie niște mașini, buldozere… dar cum eu sunt sătulă de ele până peste cap, m-am bucurat când Tudor a primit acest set Mr Tumble.
Cum se joacă?
Alegi minim 3 perechi, le arăți celui mic, apoi le întorci cu fața în jos. Întorci o carte și îi ceri celui mic să ghicească unde se află perechea sa. Dacă cel mic se descurcă bine cu trei perechi, poți să crești numărul perechilor. Spor la joacă!
Un alt joc de memorie care funcționează pe același principiu e Pexeso, creat special pentru copii pasionați de mașini:
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: Puzzle-uri
Puzzle-urile sunt o pasiune de-a lui Tudor. Am început să le introduc când a împlinit un an și am observat că îi plac enorm, așa că am tot adăugat la colecția sa.
Când am ales un puzzle cadou pentru copilul de 2 ani, am început cu cele foarte simple din 2-3 piese. Acum, la 2.5 ani, se îndreaptă către cele cu 15-20 piese.
Desigur, dacă sunt puzzle-uri cu mașini, le rezolvă mai repede. Sunt mai interesante, deoarece este foarte pasionat de mașini.
Sfatul meu este să alegi cadou pentru copii de 2-3 ani un puzzle care are o temă de interes pentru copil.
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: Lego Duplo
Lego Duplo e special creat pentru copiii mici, piesele de Lego Duplo fiind mai mari decât cele clasice. Este, așadar, perfect ca și cadou pentru copiii de 2 sau 3 ani.
Vei găsi Lego Duplo peste tot, sunt foarte populare și foarte iubite de copii. De fapt, sunt atât de cunoscute încât nu voi insista să spun de ce sunt cadouri foarte mișto. 😀
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: Set de construcție magnetic
Cum să încep să-ți spun despre aceste jocuri cu magneți…? Pentru noi, totul a început ca un fix de-al meu: voiam neapărat un joc magnetic pentru Tudor și am găsit unul la licitație în acest grup de Facebook. L-am cumpărat.
A fost pentru prima oară în 2.5ani când Tudor s-a jucat singur mai mult de 20 de minute legate.
De fapt, nu.
A fost prima oară când s-a jucat singur PESTE O ORĂ ȘI JUMĂTATE. Timp pe care eu l-am petrecut în dormitor și n-am ieșit și n-am respirat și nu m-am mișcat de frică c-o să stric copilul și toată magia. :O
Așa că dacă te gândești la jocuri magnetice cadou pentru copii de 2-3 ani, îți zic că al meu ar fi absolut, dar absolut încântat de el. Scriu acest articol în preajma Crăciunului, iar lui Tudor îi place atât de mult setul său Magspace Ever Changing Zoo încât e ferm convins că Moș Crăciun îi va aduce extensia Magspace Land Vehicles cu mașini de construcție sau extensia Magspace Life on Mars cu automobile extraterestre.
Sunt mega scumpe, Moșul n-are bani pentru așa ceva.
Dar alternative există și se numesc Magformers sau Magna Tiles sau Picasso Tiles (ceva mai diferite ca formă, însă la fel de mișto). Sau o listă foarte lungă de alte branduri producătoare de jocuri magnetice.
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: Jocuri de societate
La 2-3 ani copiii încep să se poată concentra asupra unor jocuri de societate foarte simple. Unii sunt interesați de aceste jocuri, alții mai puțin. Nu e musai să fie toți pasionați de ele.
Când vrei să iei jocuri de societate cadou pentru copii de 2 sau 3 ani, cel mai bine e să întrebi întâi părinții dacă acestea prezintă vreun interes pentru copil.
Câteva exemple de jocuri de societate pentru copii de 2-3 ani includ:
- Dobble
- Cărți de poker cu care puteți să jucați roșu duce
- Turn Jenga
- Domino pentru copii
- Darts cu mingi cu scai
- Păcălici
- Jocuri de memorie precum cel menționat mai sus
- Mini Lotto pentru copii
- Piticot – deși cred că e mai potrivit pentru copiii mai mari de 3-4 ani
Un set mozaic e un cadou pentru copii de 2 sau 3 ani
Cadouri pentru copii de 2-3 ani care încurajează mișcarea
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: Un mini-cort de interior/terasă
Cu sau fără tunel, în stil indian sau sub formă de castel, un cort va fi o investiție perfectă. Atunci când va primi acest cadou, copilul de 2 sau 3 ani își va pune toate jucăriile în cort și se va refugia acolo să se joace.
Eu încă nu am un astfel de cort pentru Tudor, îmi place să improvizez unul din uscătorul de rufe pe care îl acopăr cu cearceafuri și pături. Tudor își aduce toate mașinile, le bagă în cort și așteaptă „să vină hoții ca să le dau să bea un ceiuț și să le dau un pupic.” Că așa e el, ca un labrador pe post de câine de pază. 🙂
O bicicletă fără pedale, o trotinetă sau o mașinuță (cu sau fără pedale)
Indiferent de anotimp, mașinuța rezistă. Este unul dintre cele mai faine cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani pe care i le puteam lua lui Tudor.
Știi cum e să faci 7km la pas alert în urma mașinuței? Nici eu, dar știe soacră-mea și-i uimită și azi.
Mergem cu Tudor prin parc, prin oraș, la plimbare, la joacă alături de „pompi” (așa îi spune mașinii). A stricat o pereche de adidași împingându-se de asfalt de la cât de mult a mers cu această mașinuță.
Da, pentru un copil de 2 sau 3 ani este un cadou perfect pentru a încuraja mișcarea și petrecerea a cât mai mult timp afară.
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani care dezvoltă îndemânarea
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: Silent books din fetru
Eu sunt mare fan silent books încă de când era Tudor bebeluș și am petrecut cam trei luni încercând să mă conving că și eu pot să fac silent books singură. Poți să citești aici mai multe despre cum n-a fost cazul.
Poți să cauți pe Facebook, sunt o mulțime de oameni care realizează aceste cărți impresionante la prețuri foarte decente. Sunt cadouri minunate pentru copii de 2 sau 3 ani și, în funcție de activitățile incluse în ele, pot să ajute copilul să își dezvolte motricitatea, imaginația, gândirea logică, să observe trecerea anotimpurilor, să aibă grijă de păpuși, să învețe să se spele pe dinți și o mulțime de alte lucruri.
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: Seturi pentru lucru manual
Tabla cu ciocan și forme geometrice este potrivită dacă cel mic își dorește mereu să îl ajute pe tatăl său la meșterit. La fel este și acest set cu vehicule de asamblat Tap Tap Djeco:
Bancul de lucru la fel ca tabla cu ciocan. Noi avem unul din plastic primit cadou și Tudor se joacă cu el momentan. Îi adăugăm noi unelte reale, surubelnițe, ciocane etc atunci când ne jucăm împreună și e sub supraveghere; în rest, le folosește pe cele de plastic.
Spuneam mai sus despre plastilină și forme pentru plastilină.
Îi poți lua un set de foarfecă (pentru copii), lipici, gârtie glasată, sclipici, carioci, un bloc de desen, scotch, fetru, panglici, biluțe, pompoane și multe alte accesorii cu care copilul poate să creeze (cu sau fără un adult) diferite scenete, obiecte, personaje, situații etc.
Cadouri pentru copii de 2 sau 3 ani: Set de „cusut”
Eu am luat acest set din Lidl pentru că mi s-a părut potrivit pentru dezvoltarea motricității fine la copii de 2-3 ani. Tudor se joacă din când în când cu ele, însă recunosc că, cu acest joc, răbdarea sa nu e un forte. Însă poate fi un cadou potrivit pentru un alt copil, întrucât fiecare are preferințele și pasiunile sale.
Multe dintre ideile pe care le-am scris în articolul despre cadouri pentru copii de un an se potrivesc și copiilor mai mari. Click aici pentru a vedea care sunt ideile de cadouri pentru copii de un an.
Dacă ai rezistat până la sfârșit, sper că ai găsit măcar o idee de cadou pentru copii de 2 sau 3 ani care îți va fi utilă. Ține minte că pentru orice copil contează mai mult felul în care vă jucați împreună cu toate aceste cadouri și mai puțin valoarea în bani a cadoului.
Spor la cumpărături! 🙂
Fatal error: Uncaught Error: Undefined constant "comment" in /home/biancamarieta/domains/blog.biancamarieta.com/public_html/wp-content/themes/hemingway/comments.php:13 Stack trace: #0 /home/biancamarieta/domains/blog.biancamarieta.com/public_html/wp-includes/comment-template.php(1618): require() #1 /home/biancamarieta/domains/blog.biancamarieta.com/public_html/wp-content/themes/hemingway/single.php(143): comments_template() #2 /home/biancamarieta/domains/blog.biancamarieta.com/public_html/wp-includes/template-loader.php(106): include('...') #3 /home/biancamarieta/domains/blog.biancamarieta.com/public_html/wp-blog-header.php(19): require_once('...') #4 /home/biancamarieta/domains/blog.biancamarieta.com/public_html/index.php(17): require('...') #5 {main} thrown in /home/biancamarieta/domains/blog.biancamarieta.com/public_html/wp-content/themes/hemingway/comments.php on line 13