Cărți de parenting?

Înainte de a avea copil mă uitam așa cu un dispreț superior la cărțile de parenting, ridicând dojenitor o sprânceană în stil mătușă-childless-da-care-știe-ea. Mă gândeam așa pe sistem cărțio-rasist că noi am crescut bine mersi fără ca părinții noștri să fi auzit de parenting like ever. Și ce prostii mai sunt și astea.

Și apropo de noi am crescut bine mersi, mi-a zis tata într-o zi (discuția era despre mâncare și obezitatea la copii) că bă, Marieta, noi v-am crescut cum am știut mai bine; nu aveam cărți și atâtea resurse. Da lumea evoluează. Și dacă știi mai bine, fă mai bine.

Mare om, mare caracter taică-miu ăsta. Are dreptate, no? Să zicem doar că…  ce credeam din postura de judgy-mătușă-childless nu mai e 100% adevărat.

Am citit fix patru cărți de parenting, care nu sunt chiar de parenting ci mai mult despre dezvoltarea creierului la copii și bebeluși. Nu-s multe, nu-s puține, I’m safe.

Dintre astea, două am citit într-un moment de panică în care Tudor avea cam un an și două luni, apăruse anxietatea de separare. Copilu urla. Zbiera. Plângea.

Tocmai el, copilul supercuminte? Imposibil, mi-am zis, ceva se întâmplă, și inima mea a stat în loc într-o panică paralizantă. Ăsta mic era tot după c*ru lu mă-sa și eu mă gândeam OMFGCEMĂFACACUMA   CĂNUMAISCAPDEEL   ȘIOSĂMEARGĂLAGRĂDI   ȘIOSĂPLÂNGĂ   ȘIOSĂPLÂNGȘIEU!!!!!

Yep, the panic was hilarious, folks.

 

Mna, să vedem acuma ce cărți am citit și dacă mi-au plăcut sau nu.

Ca să nu îți pierzi timpul citind tot articolul ăsta lung, am să le evaluez și cu steluțe (1* – really bad, 5* – really good) în funcție de calitatea informației, ușurința cu care se citește, ușurința cu care se pun în practică sfaturile, și o evaluare subiectivă like/dislike. La finalul fiecărui review am să adaug și un citat din fiecare carte, unul care mi-a rămas în minte și pe care îl consider foarte util.

Educația Montessori În Primii Ani de Viață, Paula Polk Lillard

• Calitatea informației: 5*
• Ușurința lecturii: 5*
• Sfaturi practice: 5*
• Like/Dislike: 5*
• O găsești: aici

Paula Polk Lillard este un specialist în educația Montessori, autorul a patru cărți și numeroase articole în decursul a mai mult de 50 de ani de activitate.

Cartea de față este scrisă sub forma unei conversații cu cititorul, se aseamană mult cu o poveste. Este structurată în zece capitole în care autoarea explică, printre altele, legătura dintre dezvoltarea creierului și a coordonării creier-mână.

Conține activități practice de zi cu zi pe care oricine, oriunde în lumea asta le poate realiza cu copilul său. Vorbește despre dezvoltarea tuturor simțurilor și modul în care copilul ajunge să le stăpânească și să se folosească  ele pentru a deveni o ființă independentă.

Recitesc capitolele și acum pentru a integra anumite elemente în viața noastră. Consider că încurajarea independenței timpurii a copilului este cea mai mare dovadă de iubire din partea unui părinte. De fapt, copilul este pregătit să fie independent; problema e mai mult de partea mea, a părintelui, care trăiește cu impresia că cel mic nu poate.

Și acum, citatul…

…in procesul de joacă, micuțul a realizat un lucru extraordinar: s-a pregătit pe sine pentru activități cu materiale structurate – cu alte cuvinte, pentru activitatea umană. Această activitate umană trebuie să aibă legătură cu îndeplinirea unor nevoi fundamentale existente încă de la începuturi: nevoia de hrană, de adăpost și de îmbrăcăminte. Aceste nevoi fundamentale sunt îndeplinite în primul rând prin activitățile adulților în casă: pregătirea hranei, gătitul, coptul, grădinăritul, aranjatul florilor, îngrijirea plantelor, curățenia, ștersul prafului, măturatul, datul cu mopul, spălatul, uscatul, împăturitul, cusutul și așa mai departe. La vârsta de cincisprezece luni copilul este pregătit și dornic să copieze aceste activități ale adultului. (…)

Și totuși unde îi regăsim pe acești „tineri muncitori” în societatea din ziua de azi? Adesea, aceștia nu se află în casă sau într=un cadru asemănător. În schimb, sunt plimbați peste tot, în cea mai mare parte a zilei, lăsați în camera de așteptare a centrului de sănătate în timp ce părinții lor fac mișcare, prinși cu centurile într-un cărucior la mall sau la alimentară, sau într-un scaun de mașină, în timp ce tatăl, mama sau dădaca lor vorbește la telefonul mobil, dând telefoane și programând următoarele evenimente. Când copilul este acasă, televizorul sau aparatul de înregistrare video sunt pornite iar copilul este înconjurat de jucării de plastic și de jocuri mecanice, într-un mediu mai degrabă pregătit pentru distracție decât pentru colaborare cu adulții la treburile lor zilnice.

Poate vrei să citești și despre ideile de activități pentru bebeluși de la 0-3 luni.

The Whole Brain Child, Dr Daniel J Siegel

• Calitatea informației: 3*
• Ușurința lecturii: 5*
• Sfaturi practice: 4*
• Like/Dislike: 3*
• O găsești: În română Creierul Copilului Tău.

Dr Daniel J Siegel este profesor de psihiatrie la UCLA School Of Medicine, cartea sa, Creierul Copilului tău, fiind foarte lăudată pe unul din grupurile de Facebook din care fac parte (Ce le citim copiilor?).

Am găsit-o-n Cărturești din întâmplare, am luat-o, am citit-o.

Se citește foarte repede și foarte ușor. Practic, în două zile am topit-o. În schimb, mi se pare că nu e ce trebuie în ceea ce privește calitatea informației – sau poate pur și simplu aveam alte așteptări. Mi-a plăcut discuția despre felul în care se dezvoltă și încep să comunice cele două emisfere ale creierului și mi-au plăcut sfaturile practice – cu toate că unele îmi par puerile. Pe de altă parte, cartea lasă de dorit în ceea ce privește informația științifică; repetă mereu și mereu aceeași idee sub altă formă.

Mă bucur că am citit-o înainte să citesc cartea lui Alistair Cooper (mai jos), deoarece mi se pare că are un rol bun în a pregăti terenul pentru o lectură aprofundată. Adică The Whole Brain Child pune bazele înțelegerii modului în care funcționează și se dezvoltă creierul copilului, iar Ghidul Pentru Înțelegerea Minții Copilului merge un pas mai departe.

Am scris mai multe despre ea pe Goodreads, have a look.

Citatul:

Imaginează-ți creierul ca o casă, cu parter și etaj. Partea de la parter include trunchiul cerebral și regiunea limbică, ce se află în părțile inferioare ale creierului, din partea de sus a gâtului până la baza nasului. Oamenii de știință vorbesc despre aceste zone inferioare ca fiind mai primitive, deoarece ele sunt responsabile de funcțiile de bază (cum ar fi respirația și clipitul), de reacțiile și impulsurile înnăscute (cum ar fi reacția luptă sau fugi) și de emoțiile puternice (cum ar fi furia și frica). Ori de câte ori reacționezi instinctiv, creierul de la parter își face treaba. Același lucru este valabil și când te înroșești la față de furie. Mânia ta – împreună cu alte emoții puternice și instincte și funcții ale organismului – izvorăsc din creierul inferior. Este la fel ca parterul unei case, unde se satisfac atât de multe dintre nevoile de bază ale unei familii. Acolo vei găsi aproape întotdeauna o bucătărie, o sufragerie, o baie și așa mai departe. Necesitățile de bază sunt în grija creierului inferior.

Creierul superior este complet diferit. El este format din cortexul cerebral și diferitele sale componente. Spre deosebire de creierul inferior, mai primitiv, creierul superior este mult mai evoluat și îți poate oferi o perspectivă mai detaliată asupra lumii tale. Ți l-ai putea închipui ca un birou sau ca o bibliotecă luminată de la etaj, plină de ferestre și lămpi, care să-ți permită să vezi lucrurile mai clar. Aici se desfașoară procesele mentale mai complicate, cum ar fi gândirea, imaginația și planificarea.

Este ușor să îl ajuți pe cel mic să crească armonios cu activitățile potrivite: citește și despre aceste jucării homemade pentru copii de un an (inclusiv plastilina homemade playdough).

Parenting With Love And Logic, Foster W. Cline

• Calitatea informației: 4*
• Ușurința lecturii: 5*
• Sfaturi practice: 3/4*
• Like/Dislike: 4*
• O găsești: pe Amazon

 

Foster Cline și Jim Fay sunt cofondatori ai The Love And Logic Institute. Foster Cline este pedo-psihiatru, speaker internațional și autorul a numeroase cărți de parenting, cu o experiență practică de peste 40 de ani în managementul copiilor dificili și ai familiilor lor. Jim Fay este recunoscut ca unul dintre consultanții educaționali de top ai Americii.

O carte de parenting pe care o recomand oricui să o citească și apoi să o mai citească o dată. Singura observație pe care aș face-o este că pe alocuri, sfaturile pot să îți pară expirate. Unele situații prezentate ca exemple sunt pe puțin passive-aggressive.

Dar ideea principală este că autorii insistă pe ideea de cauză-efect. Orice activitate va avea un rezultat – acesta poate să fie pozitiv sau negativ – iar copilul trebuie să învețe acest lucru de mic. Părinții sunt încurajați să își lase copiii să decidă pentru ei, să facă greșeli și să învețe din ele.

Mi se pare corect. De aceea, și citatul pe care l-am ales pentru această carte de parenting este legat tocmai de acest lucru. Un copil nu are cum să învețe din propriile greșeli dacă părinții nu îi permit să le facă. Iar cu cât e mai mic, cu atât învață mai repede din greșeli mărunte.

Citatul: am citit-o în engleză, so here it is…

Kids get the most out of what they accomplish for themselves. Children will get more out of making their own decision – even if it is wrong – than they will out of parents making that decision for them.

It is normal for parents to want their children to have nice things and not have to struggle as much as the parents did growing up. However, that does not mean that because parents have the money (or, unfortunately, the credit limit) to buy their children whatever they want, they should buy it for them, nor does it mean that if they have the clout to get their kids out of a tough spot they should do so. If we never let our kids struggle to get something they want or work through a problem for themselves, then when things get difficult later in life, they won’t suddenly turn tough and get going; instead they’ll just quit.

Ultimately, believing in themselves as capable human beings comes from accomplishing difficult things, not having those things done for them or being repeatedly told they are great kids.

Încurajează-ți copilul să devină independent de la o vârstă fragedă. O idee bună este să îi prezinți cât mai multe locuri noi și persoane noi. Iată câteva locuri din Oradea potrivite pentru această activitate.

Ghid Pentru Înțelegerea Minții Copilului, Alistair Cooper & Sheila Redfern

• Calitatea informației: …
• Ușurința lecturii: …
• Sfaturi practice: …
• Like/Dislike: ….
• O găsești: Am găsit-o aici pe elefant.

Asta-i cea de-a patra carte de parenting pe care am început să o citesc și pe care încă nu am terminat-o. Până acum îmi pare o completare utilă la cele citite în Creierul Copilului Tău – tocmai ce spuneam mai sus de faptul că are nevoie de o continuare și iat-o aici.

Revin când e gata cu un feedback.

UPDATE:

Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte este că transcende limitele ideii de parenting și te trezește la realitate: copilul tău nu e proprietatea ta, el are sentimente, trăiri și experiențe proprii. Astfel, autorii subliniază un element crucial în orice relație interumană, și anume empatia. Nu prea ne omorâm noi să-i înțelegem pe cei din jurul nostru, cu atât mai puțin să acceptăm că au idei care pot fi diferite de ale noastre, fără a fi greșite.

Practic, ce te învață această carte este să încerci să înțelegi lucrurile și din altă perspectivă, în acest caz, punctul de vedere al propriului copil.

Copiii au un set limitat de resurse care îi ajută să filtreze emoțiile intense, iar când acele resurse nu sunt suficiente, apare comportamentul rău: copiii plâng, țipă, lovesc, se trântesc de pământ, distrug lucruri etc. Faptul că nu își înțeleg emoțiile, nu le pot identifica și nu știu cum să le țină sub control este primul lucru pe care noi, ca părinți, trebuie să îl acceptăm. Apoi trebuie să le oferim empatie, să ne punem în locul lor și să ne gândim cum se simt ei în fața acestor sentimente – copleșiți. De aici este de datoria noastră să îi învățăm să treacă peste aceste momente dificile, folosind o serie de trucuri psihologice.

Ar fi multe de spus despre tehnicile prezentate în carte. Oricine o va citi va vedea la ce mă refer. Personal, mi-au plăcut extrem de mult exemplele oferite de-a lungul cărții. Mi s-au părut extrem de realiste. Oricare din situațiile descrise se întâmplă zi de zi în viața unui părinte. Felul în care reacționăm la ce se întâmplă poate să fie o lecție importantă pentru copilu nostru (și mai ales pentru noi, părinții).

Cu siguranță aș recomanda această carte părinților care au copii mici.

Citatul: până acum mi-a plăcut ăsta…

…(părinții) își mențin atenția asupra copilului lor ca o persoană cu minte proprie, cu trăiri proprii. Expresia „face totul de capul lui” este adesea folosită într-un mod ușor derogativ pentru a descrie un copil hotărât și încăpățânat. Oricum, părinții reflexivi văd cel mai adesea faptul că acesta are într-adevăr un „cap” al lui în care se regăsește o tapiserie bogată de gânduri, idei și motivații interconectate și își doresc să înțeleagă modul cum funcționează acest „cap”. În același timp, ei realizează că experiența copilului lor poate fi foarte diferită de a lor, mai exact că interpretarea lor cu privire la un eveniment ar putea fi destul de diferită de experiența copilului lor referitor la acesta. Părinții reflexivi pot să vadă adesea că modul cum se comportă copilul este corelat cu ceea ce el gândește sau simte, că există o poveste interioară. Părinții pot răspunde atunci la această poveste interioară alcătuită din gânduri și emoții, mai degrabă decât să reacționeze doar la comportamentul copilului.

 

 

Bun, acum să lămurim o chestiuță:

• Faptul că citești cărți de parenting nu te face un părinte mai bun.
• Faptul că nu citești cărți de parenting nu te face un părinte mai puțin bun.

Eu am citit aceste cărți deoarece mă pasionează subiectul, dar nu am de gând să insist cu acest tip de literatură. Că or fi altele mai bune, nu contest – dacă ai recomandări, do share.

Nici n-am de gând să rub them in your face de câte ori ne întâlnim. La urma urmei, ce contează este ca cel mic să fie înconjurat de iubire și să aibă parte de echilibru și rutină. Happy mum, happy kid – cum spun eu mereu.

Acum pe final îți las aici un alt link de la un alt articol care mi-a plăcut. În el se vorbește tocmai de această presiune socială de a fi părintele perfect care citește cărți de parenting, gătește mâncare numai din surse sigure și știe exact cum să n-o dea în bară ever. Cred că-i greșit să îți pretinzi perfecțiunea crescând un copil; în același timp cred că e bine să îți dai silința sa fii un exemplu bun pentru copilul tău. Ca de obicei, adevărul e undeva la mijloc.

Time to ditch the guilt, parents.